Poezie şi adevăr –

Încă din perioada creştină timpurie s-a pomenit atât pe cale orală cât şi în scris despre o ţesătură ce-L înfăţişează pe Iisus Hristos. O serie de denumiri misterioase, folosite şi în iconografie - precum marama din Kamulia, Mandylion, Acheiropoíetos, marama Veronicăi sau marama Volto Santo (Vălul Sfânt) - par să îngreuneze căutarea de dovezi în documente, legende şi poezie. Ştim de asemenea că după Învierea Mântuitorului, în mormântul Său s-au aflat mai multe ţesături. Pe lângă cele de in, evanghelistul Ioan relatează in Evanghelia Sa de Paşte despre o maramă împăturată (gr. „entylisso“):

„a văzut giulgiurile odihnindu-se, dar n-a intrat. A venit şi Simon Petru, urmându-i, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile odihnindu-se; şi marama care fusese pe capul Său nu se odihnea laolaltă cu giulgiurile, ci, învăluită, într-un loc deoparte.“ (Ioan, 20, 5-7)

În acest scurt pasaj nu se relatează despre vreo imagine rămasă imprimată. Acest lucru ar fi periciclitat existenţa ţesăturilor intr-un Ierusalim iudaic. În primul rând datorită faptului că orice ţesătură folosită la inmormântări era considerată „impură“. Iar în al doilea rând, în acea vreme imaginile erau interzise.

În cele ce urmează, ne vom limita la unele indicii care, vechi de aproape două mii de ani, ar putea avea legatură cu marama de la Manoppello. Tocmai datorită formatului ei (24 x 17,5 cm), unele dintre acestea au legătură cu marama şi nicidecum cu Giulgiul de la Torino (437 x 111 cm).

Intr-un text georgian din sec. al 6-lea stă scris că Fecioara Maria a primit din mâinile lui Dumnezeu un văl cu Chipul Fiului Ei apărut pe un giulgiu. Pe acesta, Fecioara Maria, atunci când se ruga, îl desfăşura către răsărit.

Alte legende ne vorbesc despre împăratul Abgar V. din Edesa (sec. 4 î.d.Hr. – sec. 7 d. Hr. şi sec. 13 – 50 d. Hr.) care de asemenea ar fi primit o ţesătură cu Chipul Mântuitorului. Conform scrierilor istorice, ţesătura s-ar fi aflat în Edesa (Turcia de azi) timp de 400 de ani. Când însă oraşul a fost cucerit de perşi în anul 544, marama a fost luată din ascunzătoarea ei şi acest lucru a dus la eliberarea Edesei.

În imperiul bizantin, marama era cunoscută sub numele de Mandylion (lb. arabă Mandil = ţesătură) sau vălul din Kamulia. În anul 574 ea a fost dusă la Constantinopol.

În sec. al 6-lea în Memphis (Egipt) se relatează despre existenţa unei ţesături de in cu care Iisus Hristos Îşi ştersese faţa. Pe această ţesătură a rămas imprimat Chipul Său, ce nu putea fi desluşit cu uşurinţă deoarece se schimba continuu. Această caracteristică ne aminteşte din nou de marama de la Manoppello. Mai târziu, în sec. al 19-lea, în acelaşi ţinut egiptean s-au descoperit numeroase portrete de mumii considerate precursoare ale iconografiei.

În anul 586 Theopylaktos Simokattes numeşte marama artă dumnezeiască, neatinsă de mână de ţesător ori de culoare de pictor.

În anul 594 Evagrius Scholasticus descrie giulgiul de la Edesa „imagine creată de Dumnezeu, şi nicidecum de mână omenească“. Tot la fel şi vălul din Kamulia a fost numit Acheiropoíetos („neatins de mână omenească“).

Între 574 şi aprox. 700 acest Acheiropoíetos reprezenta o adevărată comoară în Constantinopol şi avea drept scop motivarea soldaţilor din campaniile militare.

La sfârşitul sec. al 7-lea şi începutul sec. al 8-lea, marama nu se mai află la loc sigur în Constantinopol şi ajunge la Roma. Aici ea poartă denumirea de „Veronica“ şi este păstrată în incinta Vaticanului până în anul 1204.

Chiar şi Dante Alighieri (1265-1321) menţionează în a sa „Divina Comedie“ despre Chipul Adevărat, despre aşa numita „Vera Icon“ („Adevărata Icoană“):

Qual è colui che forse di Croazia
viene a veder la Veronica nostra,
che per l'antica fame non sen sazia,
ma dice nel pensier, fin che si mostra:
'Segnor mio Iesù Cristo, Dio verace,
or fu sì fatta la sembianza vostra?

Unul de prin provinciile Croaţiei,
Vine să vadă Adevărata Icoană,
Şi nesăturându-se privind vechea măreţie,
grăieşte cu fior:
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeu adevărat,
În aşa fel ni te-ai arătat-?

La fel şi pasajul următor se referă la această „Adevărată Icoană“:

Dentro da sé, del suo colore stesso,
mi parve pinta de la nostra effige,
per che ´il mio viso in lei tutto era messo.

„păru-n coloarea proprie ce-avea
că-n ea al nostru chip îl zugrăveşte,
deci şi mai adâncit privii în ea.“

Acest citat pune într-o nouă lumină scena fiului risipitor din versurile cântului de perle (scrierile lui Toma, prima jum. a sec. al 3-lea, în apropiere de Odesa).

„Pe pânză chinezească, scrisă cu roşioară, mi se înfăţişează cu chipul său luminos“

şi

„şi astfel chipul strălucitor ce mi se arată
devine reflexia propriei imagini
L-am contemplat în mine
şi prin el m-am privit din exterior
şi eram doi diferiţi
şi totuşi unul în egalitate
“

Neştiind că la lumină imaginea de pe năframă dispare, Martin Luther îi critica pe papi în 1545, susţinând că aceştia le arătau pelerinilor o ţesătură transparentă în loc de năframa Veronicăi.